Uneori…imi curge prin vene.Alteori imi cutreiera gandurile…Şi
de fiecare data , în secunda în care ceasul înceteazã sa-si mai miste frenetic
timpul ,ma imbratiseaza cu o forta demonica!Ma dor gandurile , imi picura
sufletul si vreau sa ma gaseasca asa cum ar trebui sa fiu …linistita,usor
absenta si plina de entuziasm, dar imaginatia contrazice realitatea.
Un lucru e sigur!Nu-si alege niciodata momentul potrivit…
Tu
cand ai cazut ultima data?
Pe tine cine te-a ridicat…si de ce?
Dincolo de noi ,
trebuie sa existe ceva maret,ceva ce nu poate fi usor inteles…dar cu straduinta
si rabdare, poate fi analizat si simtit.
Valuri de caldura imi inunda ochii…mii de ritmuri imi
cuprind simturile ..E hora vietii mele , momentul in care totul tremura in
umbra unui pesimist abis de soapte.Mi se incurca gandurile si uit pasii, dar
incerc sa-mi pastrez mainile nesmulse de ghearele lor.Ma pandesc si ma vaneaza,
ma adulmeca si apoi ma lasa sa fug prin negura furtunii sufletului meu.Inocenta
ramasa trage de mine si parca ar vrea sa ma vada in bucati…pentru ca stie ca
latura oculta nu-mi da drumul si prefera sa ma sacrifice pe altarul neputintei.
Ma las pradata si trimisa in exil …pentru ca am obosit sa lupt cu propria-mi
constiinta, pentru ca vreau sa dispara tot raul ce ma chinuie si pentru ca imi
doresc sa uit…sa fug din mine si sa ma clatin in adierea pura a vantului de
vara.Si ma chinui , pentru ca sufletului meu ii e prea frig si gravitatea
ranilor lui sunt dincolo de orice cuvant.
Si ma pierd…odata cu timpul intr-un univers crud,dincolo de
tot ce credeam ca inteleg,dincolo de tot ce credeam ca pot indura…E filosofia
unui trup macinat de prea multe slabiciuni , cu prea multe rani
nevindecate.Apoi ii zambesc ironic…si zbor spre marea de liniste ce ma asteapta
in intunericul ametitor.
Suntem doar niste rame pe uscat, ucise cu brutalitate de
primul trecator nemilos, nori sfartecati de lumina orbitoare a soarelui…Pierduta…Si
atat!
Nu ma astept sa fiu inteleasa , am renuntat la gandul asta cand
mi-a fost zdrobita inima.Cea care ma putea intelege a pierdut o lupta,iar eu am
de gand sa nu mai lupt…Pentru ca uneori ma simt atat de obosita , incat as da
orice sa fiu eu cea acoperita cu tone de pamant si putrezind intr-o groapa
numita mormant.Sunt stupefiata,speriata si ingenuncheata de tot ce ma incearca,
de tot ce imi macina sufletul ca intr-o cusca presarata cu spini.
Mi-as dori sa
renasc intr-o lume nu atat de secata de fericire, sa fiu un copac la margine de lume,doar eu si umbrele trecutului ce
imi macina radacinile.Ca atunci cand m-as simti pierduta , sa nu simt toata
agonia , ca atunci cand crengile mi-ar atinge solul sa nu simt oroarea, ca
atunci cand radacinile ar iesi la suprafata sa nu simt durerea…
Si n-as cere mult…as fi in stare sa fac un pact cu diavolul
pentru cateva secunde in care sa pot spune doua cuvinte, in care materialul sa
dispara…Pentru o atingere si o clipa
neschimbate, pentru un gram de fericire.Uneori totul se schimba in jur atunci
cand noi inca visam …ne prefacem o vreme ca nimic nu e nelalocul lui, apoi
sfarsim cazand si pierduti intr-un infinit de lacrimi…
Ma rog in fiecare zi sa nu ma mai trezesc,astept
nerabdatoare clipa in care nimic din ce este acum nu va mai fi , vreau sa
sfarsesc aceasta neputinta…as schimba o clipa cu toti anii care mi-au mai
ramas.As da o vesnicie de durere pe un strop cat o neghina de
luciditate.Cateodata urlu strigandu-i numele si cea mai dureroasa clipa este cea
de dupa…cand realizez ca nimeni nu-mi raspunde.Iar cutitul incins din rana adanca si
necicatrizata face ca ea sa fie proaspata.
Lumea in care ma scald nu imi
apartine …asa cum nici eu nu ii apartin ei.Credeti in vise?Asa m-am pierdut…Am
visat prea mult …cand totul era ireversibil , am sperat enorm ,cand nu mai era
nimic ramas..Mi-am dorit orbeste sa ma regasesc, dar imi lipseste ce aveam mai
scump…si de cate ori fac un pas spre albastrul sufletului meu , negrul ma prinde din urma , ca si
cand si-ar da seama de mica mea evadare.
Sunt prinsa in capcana unui suflet
mort.Intr-un templu in care doar intunericul isi face veacul , iar ecoul e
singurul sunet consistent , ce poate innebuni intr-o clipa pe oricine.Iar intre
aceste ziduri , era glaciara nu e doar istorie.Imi e atat de frig incat imi
ingheata simturile..atat de frig incat ma ucide asteptarea.Dar stiu…vrea sa ma
omore incet, asa cum a mai facut-o si altora.Pentru ca e nemiloasa aceasta
bucla temporala si crud cel care o manevreaza.
Si cad , regasindu-ma iar si iar in acelasi loc, cu aceleasi
sentimente ce-mi izbesc trupul , ca si cand nu ar mai avea destul spatiu ,cu
aceleasi ganduri care ma omoara…cu aceleasi iluzii desarte si imposibile.Mi se incrunta pleoapele cazand in vraja unui somn adanc...
In final ...Sunt intr-un purgatoriu in care fiecare
clipa se repeta la infinit!Zilele sunt insiruite crud ...iar orelepar secole.Si totul se intampla la fel , in fiecare ceas!
As da orice…dar sunt pierduta!
Cu drag,
Intr-o seara banala,din cel mai obscur colt al sufletului meu ...
